Proiectul Legii salarizării, depus luni la Parlament

0

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a mers personal la Parlament pentru a depune proiectul Legii salarizării unitare. Draftul actului normativ a suferit câteva modificări, potrivit ministrului, însă nu unele esenţiale. Înainte de a înregistra proiectul la Parlament, Vasilescu a mai adunat câteva semnături.

„Depunem azi proiectul. Nu sunt modificări de substanţă. Am primit amendamente, dar nu ridică mari probleme. Sunt parlamentari care nu au apucat să semneze”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Primele majorări vor avea loc de la 1 iulie 2017 pentru militari şi poliţişti, iar de la 1 ianuarie 2018 cresc salariile medicilor şi asistentelor, însă salariile din sectorul sănătăţii vor rămâne aceleaşi până în 2022 deoarece din 2018 este acordată întreaga creştere salarială prevăzută în lege.

Raportul dintre cel mai mic salariu din sectorul public şi cel mai mare este de 1 la 12.

Ministrul Muncii a estimat că preşedintele Klaus Iohannis ”nu va risca” să ceară reexaminarea legii tocmai pentru că primele majorări se fac de la 1 iulie. ”Teoretic nu ar avea niciun motiv să nu o promulge pentru că este vorba de creşteri de venituri ale românilor, mai ales că trecem printr-o dezbatere amplă în Parlamentul României (…) Noi luăm în calcul inclusiv ca legea să fie atacată la CCR”, a mai spus Vasilescu.

Liviu Dragnea a spus că după preşedinte vor urma salariile premierului, preşedintelui Senatului, al Camerei şi preşedintelui ÎCCJ.

„Salariul preşedintelui ÎCCJ azi, acum în plată, este mare, şi aici eu am o problemă. Dacă noi ne aliniem aici, asta înseamnă că toate salariile vor creşte. Eu nu prea sunt de acord cu asta”, a spus Dragnea.

Cât vor câştiga toate categoriile de bugetari, incluzând medicii şi asistenţii, profesorii şi învăţătorii, militarii sau procurorii, aşa cum reiese dintr-o prezentare a legii salarizării unitare făcută publică de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.