Piața de energie nu poate fi liberă
Piața de energie trebuie în continuare reglementată de către stat, deoarece, dacă ar concura pe o piață liberă, companiile s-au omorî unele pe altele, afectând securitatea energetică a țării, a declarat, marți, Dian Popescu, consilier al ministrului Energiei, în cadrul conferinței PRIA Energy.
El a răspuns unei întrebări referitoare la faptul că proiectul strategiei energetice a țării ar minimiza rolul energiei regenerabile.
„Strategia energetică a fost lansată de Guvernul tehnocrat pe picior, cu multe, multe greșeli, dar nu înseamnă că oamenii aceia au fost incapabili, nu fac judecăți de valoare. S-au confundat în strategie carierele cu minele… este ceva de noaptea minții dacă te uiți ca om care cunoaște acest lucruri. Dar, ca document care este în piață, avem obligația să intervenim asupra lui. Energia regenerabilă are un viitor, dar fiecare a intrat brutal unul peste celălalt, pentru că noi știm foarte bine că dacă nu bate vântul în Dobrogea închidem conferința și plecăm, dacă nu intervine Iernut, dacă nu intervine Oltenia, dacă nu intervine Hidroelectrica. De aceea trebuie să avem un echilibru în piața energetică”, a precizat Popescu.
Acesta a subliniat faptul că nu se poate vorbi în România momentan de piață liberă în sectorul energetic.
„Ați spus: lăsați piața liberă să se regleze. Dar nu, în domeniul energiei, nu poate fi piață liberă. Se vor omorî unii pe alții. Când participă la serviciile de sistem și se licitează unii pe alții, să nu intrăm în date tehnice, și se duc la 6 lei pe MWh pe echilibrare de sistem, aceea nu mai e piață, pentru că se omoară companie pe companie și, din păcate, toate companiile sunt ale statului care asigură siguranța energetică a țării. Deci piață liberă nu poate fi în acest moment. Trebuie reglementată de Ministerul Energiei și de stat”, a susținut reprezentantul Ministerului Energiei.
Popescu a amintit că, în perioada critică din ianuarie, România a contribuit la echilibrul regiunii din punct de vedere energetic, datorită mixului energetic echilibrat pe care îl are.