Procedura de extrădare a lui Ghiță se prelungește
Judecătorii din Serbia au extins cu 40 de zile perioada în care autorităţile române pot trimite actele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă, informează România TV.
Autorităţile din Serbia au transmis celor din România că se prelungeşte şi perioada de detenţie a lui Sebastian Ghiţă. Nu se ştie însă dacă acest lucru a venit ca o rugăminte din partea autorităţilor din România sau pur şi simplu se urmează procedura conform convenţiei din 1957.
Sebastian Ghiţă se află în acest moment în custodia autorităţilor sârbe, iar ministerul Justiţiei din România nu a transmis niciun fel de informaţie cu privire la data exactă la care vor fi trimise actele în Serbia.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că documentele care urmează să fie trimise în Serbia pentru demararea procedurii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă sunt în curs de traducere şi s-a arătat încrezător că dosarul va fi gata în timp util pentru a nu fi nevoie de o cerere de prelungire a termenului.
„Documentele sunt la traducător de multă vreme, din momentul în care am început să primim documente aveam traducătorii pregătiţi şi deja le traduc. Probabil în scurt timp vor fi gata”, a declarat ministrul Justiţiei.
Ministerul Justiţiei a primit vineri actele de la instanţele emitente ale mandatelor de arestare preventivă în cazul lui Sebastian Ghiţă, precizând că sunt în curs de traducere, urmând a fi definitivată cererea de extrădare a fostului deputat din Serbia.
Cererea de extrădare şi documentele însoţitoare urmând să fie transmise autorităţilor din Serbia, după finalizarea traducerilor.