Extrădarea lui Ghiță, decisă de Curtea Supremă de la Belgrad

0

Ministerul Justiţiei din Serbia anunţă că a trimis către Curtea Supremă de la Belgrad cererea de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă.

„Ministerul Justiţiei a trimis cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă Curţii Supreme din Belgrad. Nu există un timp specific (în care extrădarea poate avea loc -n.r.). Potrivit legii, o persoană poate sta în detenţie în vederea extrădării până la o perioadă de un an”, se arată într-un răspuns al Ministerului sârb de Justiţie, la solicitarea agenţiei de presă MEDIAFAX.

După decizia Curţii Supreme, Ministerul Justiţiei din Serbia va avea răspunsul final în ceea ce priveşte aprobarea extrădării lui Sebastian Ghiţă, a precizat, joi, tot Ministerul Justiţiei din Serbia.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că instituţia pe care o conduce a trimis întreaga documentaţie privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă la Ministerul Justiţiei din Serbia.

Toader a precizat că este vorba despre peste 400 de pagini de documente care au fost traduse şi că prelungirea perioadei de detenţie pentru Ghiţă a fost solicitată doar ca măsură de precauţie:

„Este o procedură uzuală, este un articol 16 din Tratat care prevede posibilitatea prelungirii de la 18 la 40 de zile, în ideea de a preveni posibilitatea ieșirii din termen și eliberarea celor aflați în situația respectivă. O măsură de precauție pe care am trimis-o cu mult timp în urmă, Curtea Supremă a aprobat-o. Am trimis documentele necesare extrădării ieri la Ministerul Justiţiei din Serbia, sunt 475 de pagini, documentaţia a fost tradusă de noi cu un efort susţinut şi inregistrată la Ministerul Justiţiei din Serbia de ieri. Am trimis ieri la 13. 30, Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile”, a declarat Toader.

Ministrul Justiţiei a subliniat că autorităţile de la Bucureşti şi-au făcut treaba şi că de acum lucrurile depind de partea sârbă.

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă, reţinut în 14 aprilie, la Belgrad, în baza unui mandat de arestare emis de autorităţile de la Bucureşti. Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug miercuri că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.