Băsescu, apel la premierul Grindeanu

0

Traian Băsescu afirmă că cei care se fac responsabili de lipsa vacinurilor pentru copii şi a citostaticelor pentru bolnavii de cancer ar trebui acuzaţi şi condamnaţi pentru abuz în serviciu. Fostul preşedinte argumentează că ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental stipulat în Constituţie, iar CEDO apără aceste drepturi.

Traian Băsescu a făcut un apel la premierul Sorin Grindeanu şi la procurorul general Augustin Lazăr pentru a rezolva această problemă.

„Domnule Sorin Grindeanu, Domnule Augustin Lazăr, mor copii, mor înainte de vreme oameni bolnavi de cancer.
Oare s-a dezincriminat abuzul în serviciu?

„Dreptul la ocrotirea sănătăţii” este un drept fundamental, iar omisiunea de a asigura vaccinurile pentru copii şi medicamentele pentru cei bolnavi de cancer este un abuz în serviciu. Statul Român şi-a asumat prin Constituţie această responsabilitate.

1. Citez „Comisia de la Veneția consideră (că) prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu,….trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale,…șamd.“

2. Constituţia României, Capitolul II, Drepturi şi libertăţi fundamentale, Articolul 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii.

3.CEDO – ARTICOLUL 7
Alin 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Cu toate acestea nimeni nu este acuzat de abuz în serviciu pentru lipsa vaccinurilor pentru copii şi nici pentru lipsa din farmacii a citostaticelor de care depinde viaţa celor bolnavi de cancer. Totuşi, Domnule Grindeanu, mor copii, mor oameni.
Avem în schimb parte de declaraţii idioate ale lui Liviu Dragnea şi ale ministrului sănătăţii.

Sau poate, abuzul în serviciu ca sancţiune penală, este bun pentru vânătoarea selectivă şi nu prezintă nici un fel de interes a fi aplicat acolo unde chiar este cazul”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.