Festivalul Serile Filmului Românesc începe pe 10 mai

Festivalul Serile Filmului Românesc 2017, eveniment care se desfășoară la Iași și a ajuns la a VIII-a ediție, începe pe 10 mai și cuprinde pe agendă o multitudine de evenimente: expoziții, lansări de carte, concerte și o secțiune cu filme pentru copii.

Potrivit unui comunicat al SFR 2017, prima zi a festivalului începe cu inaugurarea secțiunii cu filme românești pentru copii, secțiune care va purta numele Elisabetei Bostan, cea care decenii de-a rândul a marcat generații de copii cu filmele pe care le-a regizat.

Astfel, de miercuri, 10 mai și până duminică, 14 mai, la Teatrul penru Copii și Tineret ‘Luceafărul’ din Iași, de la ora 13,00, pot fi vizionate filmele: ‘Zâmbet de soare’ (1987), ‘Campioana’ (1989), ‘Veronica se întoarce’ (1973), ‘Tinerețe fără bătrânețe’ (1969) și ‘Saltimbancii’ (1981).

Pe agenda SFR figurează și vernisajul „DIVINA TRAGEDIE” cu Ion Bârlădeanu, programat pentru miercuri la MERU la ora 16.00, în care se vor prezenta colaje cu imagini din filme, printre regizori și invitați, expoziția fiind programată pe toată durata festivalului.

Tot miercuri de la ora 18,00, în foiaerul Ateneului din Iași va avea loc un vernisaj Agerpres, avându-l ca invitat pe directorul Agerpres, Alexandru Giboi, în care vor fi expuse fotografii cu actori și regizori la mari momente din viața lor profesională.

Un alt eveniment special de pe agenda SFR îl reprezintă gala de aniversare, Dorel Vișan la 80 de ani, intitulată „Portret de artist. O viață închinată frumosului”, programat să aibă loc vineri, 12 mai, ora 20,00, la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău.

„La ceas de dublă aniversare, atunci când vom sărbători 180 de ani de la nașterea marelui scriitor Ion Creangă și opt decenii de la nașterea marelui actor Dorel Vișan, vom viziona pelicula plină de poveste și haz — ‘Un bulgăre de humă’ (1989)”, se arată în comunicat.

În cadrul festivalului va avea loc și lansarea de carte Reconstituiri cu Ileana Popovici, sâmbătă, 13 mai, ora 15,30, în foaierul Ateneului din Iași.

„Lansarea cărții va fi urmată de vizionarea filmului Pentru Patrie, de la ora 13,00, în Sala Mare de Spectacole ‘Radu Beligan’ a Ateneului din Iași. Actrița va discuta la final cu spectatorii despre filmul în care a jucat unul dintre rolurile sale de suflet, în filmul regizat de Sergiu Nicolaescu în 1978”, se arată în comunicat.

În cadrul SFR, Dorel Vișan și Ionuț Bogdan Ștefănescu vor susține în fața ieșenilor un concert de poezie mistică „Omul și taina lui”, la Muzeul Mitropolitan, duminică, 14 mai, ora 19,00.

Pe durata festivalului va putea fi vizionată la Teatru FIX și expoziția de grafică „Memoria retinei gulagului românesc” a lui Radu Bercea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.