Directorul DGIA va fi numit de ministrul Apărării

Proiectul de modificare a legii MApN, care include, printre altele, prevederi referitoare la numirea directorului Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA) și subordonarea Clubului Sportiv ‘Steaua’, a fost adoptat marți de Senat, în calitate de Cameră decizională.

Prin amendamentele adoptate în Comisia de apărare din Senat și însușite ulterior de plen a fost actualizat cadrul normativ incident domeniului apărării, redefinită structura de forțe și introdusă o nouă clasificare a forțelor armatei, aliniată la standardele NATO, alinierea atribuțiilor DGIA la cerințele actuale ale mediului de securitate, corelarea prevederilor legii cu atribuțiile specifice Companiei Naționale „Romtehnica”, relatează Romaniatv.net.

Cea mai mare parte a amendamentelor adoptate de Comisia de apărare aparțin senatorilor PSD Gabriel Leș (actual ministru al Apărării), Șerban Nicolae și Tit-Liviu Brăiloiu.

Unul dintre amendamentele adoptate de senatori prevede că numirea directorului DGIA este făcută de ministrul Apărării, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. În legea în vigoare se prevede că numirea directorului general al Direcției Generale de Informații a Apărării este făcută de ministrul Apărării, cu aprobarea CSAT.

În forma inițiatorului (Guvernul), proiectul stabilește că șeful DGIA este numit de președintele României, la propunerea ministrului Apărării Naționale. Camera Deputaților a adoptat tacit proiectul de lege.

Un alt amendament adoptat Senat prevede că în compunerea MApN sunt organizate și funcționează, în subordinea ministrului Apărării Naționale, următoarele structuri: Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Academia Tehnică Militară, Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „General dr. aviator Victor Atanasiu” și Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării a fost adoptat în plenul Senatului cu 97 de voturi pentru.

De asemenea, plenul a adoptat un act normativ cu raport tot din partea Comisiei de apărare din Senat, inițiat de senatorul Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale. Propunerea legislativă asigură cadrul legal necesar participării forțelor armate române la misiuni și operațiuni pentru implementarea noilor măsuri NATO.

În acest caz, Senatul este prima Cameră sesizată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.