Parchetul General critică dur legea grațierii

Irina Kuglay, reprezentanta Ministerului Public la dezbaterea din Senat asupra legii graţierii, le-a spus senatorilor jurişti că infracţiunile de corupţie şi cele asociate lor nu trebuie să beneficieze de graţiere, ţinând cont că problema corupţiei este una gravă la nivelul societăţii, dar şi pentru că statul român s-a angajat la nivel naţional şi internaţional, prin mai multe strategii, să combată acest fenomen. 

„Nu avem strategii naţionale pe cinci ani pentru combaterea furturilor din buzunare, nu avem strategii pe cinci ani pentru combaterea infracţiunilor de vătămare din culpă pe care le-aţi graţiat, în schimb avem strategii cincinale în care sunt angajate toate instituţiile statului român, cu obligaţii punctuale interne şi internaţionale, pentru combaterea infracţiunilor de corupţie. (…) La nivelul Ministerului Public, aşa cum s-a arătat de îndată după apariţia în spaţiul public a proiectului de Ordonanţă 13 şi a proiectului de graţiere iniţial, (…) se va considera că graţierea faptelor de corupţie este un semnal contrar venit din partea unei instituţii a statului, contrar politicii pe care Parchetul este obligat să o aducă la îndeplinire, întrucât, repet, ea este asumată la nivel statal. De aceea, credem noi că, indiferent de numărul persoanelor aflate în detenţie pentru fapte de corupţie, infracţiunile de corupţie trebuie tratate din perspectiva gravităţii concrete a faptelor şi a urmărilor pe care acestea le produc, dar şi din perspectiva multitudinii de fapte de corupţie care se săvârşesc de la nivel foarte înalt până la nivel foarte jos în societatea românească. (…) Într-o abordare consecventă pe care noi am propus-o de la început infracţiunile de corupţie şi cele asociate lor nu trebuie să beneficieze de graţiere”, a explicat reprezentanta Ministerului Public.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.