Directorul general al Romsilva, la Forumul Națiunilor Unite privind pădurile

0

Dragoș Ciprian Pahonțu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, participă la cea de-a 12-a sesiune a Forumului Națiunilor Unite privind Pădurile, care se desfășoară la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, în perioada 1 – 5 mai, informează Biroul de Presă al RNP-Romsilva.

Delegația României este condusă de domnul Istrate Ștețco, secretar de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor, care a avut o intervenție în deschiderea Forumului, prezentând declarația națională privind implementarea Planului Strategic al ONU privind Pădurile, pentru perioada 2017 – 2030. Delegația României și-a exprimat angajamentul față de obiectivele naționale și globale, prezentând măsurile privind gestionarea durabilă a pădurilor și protejarea fondului forestier, precum și extinderea terenurilor acoperite cu vegetație forestieră. De asemenea, delegația țării noastre a prezentat măsurile adoptate în privința combaterii tăierilor ilegale și cele referitoare la transparentizarea procesului de exploatare a masei lemnoase.

Cele șase obiective globale din Planul Strategic al Națiunilor Unite privind Pădurile (UNSPF) se referă la creșterea suprafețelor de păduri la nivel mondial, sporirea beneficiilor economice, sociale și ecologice ale pădurilor, majorarea suprafețelor de păduri protejate, creșterea resurselor financiare pentru implementarea managementului durabil al pădurilor și consolidarea cooperării științifice și tehnice, promovarea cadrului legislativ pentru implementarea managementului forestier durabil, la întărirea legăturilor între organismele și organizațiile din sectorul forestier, precum și la coordonarea coerentă a intereselor acestora.

Planul Strategic al Națiunilor Unite privind Pădurile pentru perioada 2017 – 2030 reprezintă cadrul global de acțiune la toate nivelurile pentru gestionarea durabilă a tuturor tipurilor de păduri și a vegetației forestiere și pentru stoparea tăierilor ilegale și a degradării fondului forestier.

Conform datelor Națiunilor Unite, pădurile acoperă 30% din suprafața terestră a planetei, adică aproximativ 4 miliarde de hectare, estimând, totodată, că în jur de 1,6 miliarde de oameni, adică un sfert din populația lumii, depind de păduri pentru subzistență, trai, locuri de muncă sau venituri.

pahontu 2

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.