Tribute to Iris Barbura, un succes românesc la Berlin

Spectacolul coregrafic „Tribute to Iris Barbura” de la Berlin, pe 28 aprilie a.c. a fost un succes de public. Spectacolul a reunit un solo lecture performance, intitulat Iris, dansat de Beth Soll (NY, SUA), dansatoare și elevă a lui Iris Barbura, și coregrafia de grup omonimă, Tribute to Iris Barbura, creată de Soll la iniţiativa şi cu sprijinul CNDB.

Evenimentul a deschis, de asemenea, o retrospectivă Iris Barbura, găzduită la Camaro Haus, Potsdamer Straße 98 A. Expoziția rămâne deschisă până pe 15 iulie și cuprinde aproape 100 de exponate din colecții private și publice, care ilustrează stilul deopotrivă elegant, energic și spectaculos al lui Barbura.

Cartea, expoziţia şi performance-ul inaugural sunt prezentate în colaborare de Alexander und Renata Camaro Stiftung și de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, cu Deutsches Tanzarchiv Köln și cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.