Ion Caramitru face lobby pentru Timișoara

Președintele UNITER, Ion Caramitru, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că va pleda pentru ca în anul 2021, când municipiul va deține titlul de Capitală Culturală Europeană, ședința Parlamentului Cultural European să aibă loc la Timișoara.

”Joi plec la Rotterdam, unde are loc ședința anuală a Parlamentului Cultural European, înființat în urmă cu 15 ani sub egida Consiliului Europei, care are în componența lui reprezentanți ai tuturor statelor membre. Eu sunt printre senatorii culturali. Acolo se dezbate problematica culturii europene. În 2021, dacă sunteți de acord și îmi dați mandat (primarul Nicolae Robu — n.r.), voi propune acolo ca ședința Parlamentului Cultural European să aibă loc la Timișoara”, a afirmat Ion Caramitru, informează Agerpres.

Ion Caramitru este în aceste zile la Timișoara pentru a pregăti cea de-a XXV-a ediție a Galei UNITER, la care vor participa trei sute de artiști din cele 50 de teatre din toată țara.

Organizatorii au anunțat că a fost deja pregătită cabina în care juriul, format din doi critici, un actor, un regizor și un scenograf, va delibera și se va decide câștigătorul.

”La 25 de ani de viață, sărbătorim Gala UNITER la Timișoara, orașul schimbărilor profunde din istoria țării, Capitala Culturală a Europei 2021. Timișoara este cunoscută în lumea întreagă, iar peste patru ani va fi Capitală Culturală Europeană, iată lucrurile se închid și se redeschid într-un circuit care se vrea veșnic și cred că este bine așa”, a adăugat Ion Caramitru.

Președintele UNITER a subliniat faptul că teatrul, în România, și-a respectat locul lui privilegiat și înainte de 1989, făcându-l de-a lungul istoriei un loc de reculegere, un loc de a învăța lucruri noi, de a-ți hrăni speranțele, nu doar un loc de distracție.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.