Isărescu vrea normalitate pe piața creditelor
Reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit reprezintă o îndreptare spre normalitate, iar cel mai bine ar fi o reducere a nivelului la 2%, însă aceasta ar genera probleme de interpretare, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
„Ne îndreptăm spre normalitate. Normalitate înseamnă în jur de 2%. Suntem țară membră a Uniunii Europene, iar Banca Centrală a României este membră în sistemul european al băncilor centrale. Este normal să mergem într-acolo….Și pentru o mai bună înțelegere pentru că am văzut câte confuzii sunt legate de aceste măsuri fac următoarele precizări: noi nu dăm bani băncilor și nu le finanțăm”, a spus Mugur Isărescu, informează Agerpres.
Acesta a explicat că majorarea rezervei minime obligatorii a fost o măsură de politică monetară restrictivă având ca scop descurajarea creditului în valută. În acest sens, coborârea de la 40% la 2% înseamnă diminuarea unei restricții. În prezent, creditul în valută este în scădere, dar acesta este necesar pentru firmele care derulează operațiuni în valută, exportatori și importatori.
„Nu dăm bani băncilor, nu le alimentăm. Nici nu trebuie să ne dea socoteală ce fac cu banii, cum văd că se înfiripă discuția prin România. Sunt banii lor. Sunt depozitele lor. Noi le-am ținut în rezervă, e adevărat, și din considerente anticriză”, a subliniat guvernatorul BNR.
De asemenea, Isărescu susține că BNR ar putea reduce chiar la 2% rata rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută, dar se teme de interpretarea cifrelor.