Trei zile de ploi în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ de duminică după-amiază până marți noapte.
Meteorologii anunță că, în intervalul 7 mai, ora 16:00 – 9 mai, ora 23:00, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor și al serilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial.
Vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse va cădea grindină.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, estul și centrul țării. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
În noaptea de marți spre miercuri (9/10 mai) și în cursul zilei de miercuri (10 mai), vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării.
La munte precipitațiile vor fi mixte. Dimineața, mai ales în nordul și centrul țării, local, se va produce brumă.