Băsescu nu scapă de „dosarul caselor retrocedate”
Traian Băsescu este audiat, luni, la Parchetul General în dosarul Caselor retrocedate, potrivit România TV.
Traian Băsescu a venit luni la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), surse judiciare declarând că fostul preşedinte a fost citat pentru a fi audiat într-un dosar privind o retrocedare din perioada în care era primar al Capitalei.
„Nu există vreun act semnat de mine care să fie ilegal”, a declarat fostul preşedinte la intrarea la Parchetul General.
Traian Băsescu a retrocedat peste 60 de case într-o singură zi, aceleiaşi persoane. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2003, când fostul șef al statului ocupa funcția de primar al Capitalei.
Nicholas Jordan, un român care a obţinut cetăţenie americană, a pretins că este fiul unui fost senator din perioada interbelică, ce ar fi deţinut toate casele donate ulterior statului român. El a devenit brusc beneficiarul uriaşei averi din apropierea centrului Capitalei. Pe strada Şerban Vodă din Capitală se află mai multe case vechi, construite de către un fost politician din perioada interbelică, Iordache Minciulescu. Chiriaşii spun că locuiesc de zeci de ani în aceste case. Le-au primit în chirie după ce Minciulescu le-ar fi donat statului român. Situația s-a schimbat însă radical în 2003, când la uşa lor a venit Nicholas Jordan. Acesta pretindea că e Nicolae Minciulescu, moştenitorul familiei care a deţinut casele. Oamenii spun că Traian Băsescu, primarul Capitalei de la acea vreme, ar fi semnat retrocedările fără a i se face dovada că Nicholas Jordan era cu adevărat cine se pretindea.
Pe 29 Mai, ancheta la așa-zisul Dosar al Caselor Retrocedate a fost clasată, iar știrea și clarificările au apărut în presă. Voi dați în ziar doar știrile negative despre Băsescu și implicit despre mine, și lăsați pagina deschisă ca o întreagă țară să creadă continuare că a fost O ILEGALITATE la mijloc. Chiar atâta șiră a spinării nu aveți să publicați și știrile care, aparent, nu vă convin?
Re: articolul d-vstră bazat pe știri fără acoperire diseminând afirmații fanteziste despre ancheta în care este implicat fostul președinte Băsescu și care mă identifică pe mine, Nicholas Jordan. NU am pretins ca sunt fiul unui fost senator din perioada interbelica. Casele NU au fost donate statului roman, ci preluate prin moștenire la moartea senatorului în 1940 de către fiul și văduva sa, respectiv tatăl și bunica mea, de la care au fost naționalizate în 1950. Pe desupra, eu NU am devenit brusc beneficiarul uriasei averi (Zeci de imobile? Care sunt alea?) din apropierea centrului Capitalei. Nici eu, nici măcar parchetul nu au prezentat vreodată nimic asemănător cu ceea ce descrieți. Eu am depus actele cerute la dosar unde ele există de circa 20 de ani. Unde sunt probele afirmațiilor publicate? N Jordan PS. O persoană bine cunoscută în Ro este istoricul și jurnalistul Vlad Socor, cu care am fotografii din tinerețe și vă poate confirma cine sunt.