De Ziua Europei: “suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare”
Europarlamentarul PPU, Maria Grapini, a trimis pe adresa redacției un mesaj de Ziua Europei, mesaj pe care îl publicăm integral în continuare:
„Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru români: este Ziua Independenţei, proclamată în 1877, ziua victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial (9 mai 1945), dar şi Ziua Europei, în 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, lansa iniţiativa creării Comunităţii Cărbunelui şi oţelului, care avea să fie precursorul Uniunii Europene.
La 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a votat Moţiunea lui Mihail Kogălniceanu, care consfiinţea independenţa de stat a Principatelor Unite. În faţa Adunării, ministrul de Externe declara: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă”. A doua zi, de 10 mai, ziua intrării sale în România, în 1866, Prinţul Carol l promulga Rezoluţia care va sta la baza statalităţii şi anula orice vasalitate. Din acel moment a început să se construiască România modernă. Au urmat lungi şiruri de guverne conservatoare: Theodor Rosetti, Lascăr Catargiu, George Manu, Ion Emanuel Florescu, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman.
La 9 mai 1945, aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai nimicitoare conflagraţii din istoria continentului european. Militarii români au luptat până în Munţii Tatra din Cehoslovacia. Sovieticii din Armata Roşie i-au trimis acasă, pentru că nu voiau să împartă victoria şi eliberarea Berlinului cu românii. Noi am scurtat războiul cu şase luni, asta o confirmă inclusiv cercetătorii militari ruşi, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, când am întors armele împotriva Germaniei.
Ziua de 9 mai nu înseamnă numai independenţa statului român, sărbătorirea capitulării Germaniei naziste, ci şi data de naştere a proiectului european, o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a solidarităţii naţiunilor, o zi a marii comunităţi, din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi sărbătorită, ca ziua cetăţenilor unei ‘Europe Unite’, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.
Cântecul “Odă bucuriei,” scrisă în 1785 de către poetul şi istoricul german Friederich Schiller, pus pe portativ în Simfonia a 9-a de către Ludwig van Bethoven, a devenit imnul Uniunii Europene.
La mulți ani dragi români, la mulți ani România! La mulți ani Europa!
Să ne bucurăm!
Hristos a înviat!”.