Viitorul lui Hagi, la un pas de titlul de campioană

0

FC Viitorul Constanța a urcat pe primul loc în clasament, după ce a învins-o pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, la Pitești, într-un meci din etapa a noua a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Gheorghe Mulțescu a început cu mai mulți jucători care nu sunt titulari de drept, precum fundașul Bucurică și tinerii Andrei Vlad, Robert Petre și Alexandru Popescu, iar după 20 de minute Radu Bîrzan a intrat în locul lui Bucurică. Un alt tânăr fotbalist, Vladimir Screciu, a fost integralist, iar Andrei Ivan a intrat la pauză, informează Agerpres.

Oaspeții au ratat mai multe ocazii, prin George Țucudean (9, 48), Cristian Ganea (10, 24), Aurelian Chițu (20, 33), în timp ce craiovenii au avut oportunități prin Andrei Ivan (58, 63 și 64).

FC Viitorul și-a luat revanșa după ce a pierdut cu Craiova pe teren propriu (0-1).

FC Viitorul va deveni campioană dacă va câștiga meciul cu CFR Cluj din ultima etapă, de pe teren propriu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.