Încă un copil a murit din cauza rujeolei

0

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost înregistrat un al 25-lea caz de deces din cauza rujeolei, acesta fiind un copil de doi ani, nevaccinat, din Alești, județul Bihor.

„După cum știți, avem al 25-lea caz de deces de rujeolă, de data aceasta în județul Bihor, (…) din localitatea Alești. Un copil care s-a chinuit foarte mult, care a fost internat în spital, după care a fost externat pe propria răspundere; un copil care trăia acasă fără mamă — mama lui era plecată în străinătate — și care a intrat în contact cu pacienți care au fost bolnavi de rujeolă, un copil de doi ani nevaccinat”, a precizat Bodog, după ce a participat la dezbaterea publică pe tema legii vaccinării, desfășurată la Institutul Național de Sănătate Publică, informează Agerpres.

Ministrul a precizat că acest caz a fost deja confirmat. „E confirmat serologic, prin analize la Institutul Cantacuzino, și urmează să fie confirmat și necropsic”, a mai spus Bodog.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.