Bursele și indemnizațiile pentru copii scapă de impozitare

Guvernul nu va impozita bursele, ajutoarele de înmormântare și indemnizațiile pentru copii, odată cu trecerea la impozitul anual global, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, remis, vineri, Agerpres.

„Având în vedere amploarea și complexitatea noului model de impozitare, care aduce modificări importante cadrului fiscal actual în ceea ce privește introducerea impozitului anual global (IVG), acesta se află în lucru în cadrul grupurilor constituite din reprezentanți Ministerului Finanțelor Publice și reprezentanți ai mediului de afaceri. În acest sens, în cadrul grupurilor de lucru se discută mai multe variante posibile. În niciuna din aceste variante de implementare a noului concept bursele, ajutoarele de înmormântare, indemnizațiile pentru copii nu vor fi impozitate”, precizează reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Conform proiectului Codului Economic, aflat în curs de elaborare, Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice ar putea fi înlocuită cu un impozit de 10% pe venitul global al gospodăriilor, venitul impozabil urmând să fie stabilit după ce din suma totală câștigată de membrii unei gospodării vor fi scăzute o serie de cheltuieli și acordate anumite deduceri.

Fiecare gospodărie va beneficia de un punctaj acordat în funcție de numărul membrilor de familie și de un plafon neimpozabil. Venitul anual global impozabil se stabilește după scăderea, din venitul anual, al acestui plafon neimpozabil.

Contribuția de sănătate plătită, prima de asigurare obligatorie pentru casă și mașină sau programele educaționale pentru copii precum before și after school sau grădinițe particulare, dar și abonamente la sala fitness, gimnastică, dans, alte activități sportive etc urmează să fie deduse la calculul venitului impozabil.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.