Prețul energiei electrice crește de la 1 iulie

0

Prețul energiei electrice ar putea crește cu cel mult 1% de la 1 iulie, când piața se va liberaliza cu încă 10%, a declarat Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

„De la 1 iulie piața va fi liberalizată cu încă 10%, astfel că ar putea să existe anumite ajustări, dar sub 1% (în factura finală — n.r.). Deci considerăm că, practic, vom avea același preț”, a spus oficialul ANRE, informează Agerpres.

În prezent, populația consumă 80% energie din piața liberă și 20% cu preț reglementat, iar, de la 1 iulie, ponderea energiei din piața liberă va crește la 90%. De la 1 ianuarie 2018, piața va fi complet liberalizată.

Totodată, Havrileț a mai spus că pierderile distribuitorilor ca urmare a fenomenelor meteo extreme de la sfârșitul lunii aprilie, când sute de stâlpi au fost doborâți de viscol și ninsori, vor avea un impact nesemnificativ în factura populației, dacă vor fi recunoscute de către ANRE.

„Aceste pagube trebuie să fie încadrate în categoria pagubelor înregistrate în urma unor condiții extrem de grele, adică ei (distribuitorii — n.r.) să primească statutul de forță majoră. Dacă acest statul va fi obținut, suntem obligați să preluăm costul reparațiilor în factura finală. Dar considerăm că nu sunt valori foarte mari, undeva sub 0,5% — 0,1%. Sunt valori foarte mici”, a explicat oficialul ANRE, în cadrul conferinței InvestEnergy.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.