Macron, învestit oficial președinte al Franței

Emmanuel Macron a fost învestit oficial duminică președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysee, devenind astfel cel de-al 25-lea președinte al Republicii franceze și cel mai tânăr ales vreodată, transmite AFP.

”Responsabilităţile pe care mi le-au încredinţat sunt o onoare de a cărei gravitate îmi dau seama (…). Lumea are nevoie de ceea ce franţuzoicele şi francezii au învăţat-o întotdeauna: îndrăzneala libertăţii, exigenţa egalităţii, voinţa fraternităţii”, a declarat Macron în discursul său de învestire.

”De decenii, Franţa se îndoieşte de ea însăşi: ea se simte ameninţată în cultura sa, în modelul său social, în credinţele profunde, ea se îndoieşte de ceea ce a făcut-o. iată de ce mandatul meu va fi ghidat de două exigenţe. Prima va fi de a le reda francezilor această încredere în ei, de prea mult timp slăbită”, a adăugat şeful statului.

”Eu îi voi convinge pe compatrioţii noştrii că puterea Franţei nu este în declin, ci că ne aflăm în pragul unei extraordinare renaşteri, pentru că ţinem în mână toate atuurile care vor face şi care fac marile puteri din secolul al XXi-lea”, a mai spus acesta.

”Din acest motiv, eu nu voi ceda nimic în angajamentele luate în faţa francezilor”, a dat asigurări Macron.

”Tot ceea ce concurează la vigoarea Franţei şi a prosperităţii sale va fi pus în aplicare. Munca va fi eliberată, întreprinderile vor fi susţinute, iniţiativa va fi încurajată. Cultura şi educaţia, prin care se construieşte emanciparea, creaţia şi inovaţia vor fi în centrul acţiunii mele”.

”Europa, de care avem nevoie va fi refondată şi relansată, pentru că ea ne protejează şi ne permite să ne purtăm în lume valorile”, a mai promis preşedintele. ”Instituţiile noastre, criticate de unii, trebuie să-şi regăsească în ochii francezilor eficienţa care le-a garantat perenitatea. Căci eu cred în instituţiile Republicii a V-a şi voi face tot ceea ce îmi va sta în putere ca ele să funcţioneze potrivit spiritului care le-a făcut să se nască”, a dat asigurări Macron.

 „Astăzi, în această duminică, 14 mai, și în acest moment precis vă preluați funcțiile. Vă transmitem cele mai sincere felicitări”, a declarat președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, după ce a reamintit rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în cadrul cărora Macron a obținut 66,10% din voturi în fața contracandidatei Marine Le Pen (Frontul Național, 33,90% din voturi).

În discursul de învestitură, Macron, 39 de ani, a declarat că francezii au ales „speranța și spiritul de cucerire”.

El a promis de asemenea că „Europa va fi refondată și relansată”

François Hollande i-a predat duminică ștafeta lui Emmanuel Macron în funcția de președinte al Franței în cadrul unei ceremonii oficiale și a părăsit apoi Palatul Elysee, în aplauzele invitaților și ale mulțimii adunate în fața reședinței prezidențiale, relatează AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.