Nicolăescu, tot mai aproape de BNR

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a fost avizat favorabil, luni, cu 31 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, de comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului pentru funcția de viceguvernator al BNR, membru al Consiliului de Administrație al băncii.

Eugen Nicolăescu va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei liberalul Bogdan Olteanu. Eugen Nicolăescu a fost singurul candidat pentru acest post.

Nicolăescu a prezentat trei obiective pe care le are în vedere: îmbunătățirea colaborării între BNR și Parlament, a guvernanței băncii centrale și pregătirea României pentru aderarea la euro.

„Cred că simplul raport pe care în prezintă anual BNR Parlamentului este insuficient și cred că trebuie să dezvoltăm mai mult această colaborare”, a spus Nicolăescu, adăugând că un colectiv din fiecare parte trebuie să discute trimestrial problemele în curs, astfel încât Parlamentul trebuie să fie informat de evoluția rapidă din piață.

El a menționat că trebuie să crească transparența BNR prin publicarea raportului, astfel încât banca să prezinte și să explice datele.

În privința pregătirii României pentru aderarea la euro, BNR trebuie să lucreze mai strâns cu Guvernul și cu Parlamentul ca problemele în acest sens să fie rezolvate, a mai spus Nicolăescu.

Plenul reunit al Parlamentului urmează să se pronunțe asupra raportului favorabil al comisiilor de specialitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.