Biletele la concertele lui Salvador Sobral, epuizate

0

Biletele pentru viitoarele concerte ale lui Salvador Sobral, câștigătorul Eurovision 2017, au fost epuizate în mai puțin de 24 de ore. Artistul preconizează să susțină o serie de concerte în diferite orașe din Portugalia, relatează marți EFE.

Primul concert pe care îl va oferi Sobral, încununat de recenta sa victorie la Kiev, va fi la 26 mai la Centrul Cultural din Cartaxo, localitate aflată la 65 de kilometri de Lisabona. Centrul a anunțat pe site-ul său că biletele sunt deja epuizate.

Tot în luna mai, artistul va susține un recital în orașul Ovar, unde de asemenea nu mai sunt locuri disponibile. Surse din Ovar au asigurat EFE că la câteva ore după reprezentația sa de la Eurovision deja fuseseră epuizate biletele la concertul pe care Sobral îl va susține, la 10 iunie, la Casa Culturii din această localitate.

Însă concertele cele mai importante ale laureatului Eurovision vor avea loc la Lisabona, Oporto, Coimbra și Braga, în zilele de 2, 5, 6 și respectiv 8 iulie. Potrivit unor surde ale Centrului Cultural al Convento San Francisco din Coimbra, cele 1.125 de bilete pentru concertul său din acest oraș au fost deja epuizate.

Sobral va susține de asemenea un recital în august la Odemira, iar în mai va participa alături de alți artiști la Festivalul Confluencias, care va avea loc la Oporto, și unde intrarea este gratuită.

Salvador Sobral, 27 de ani, a câștigat sâmbătă concursul Eurovisión cu piesa ‘Amor pelo dois’.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.