Peste 200 de filme, la TIFF 2017
Peste 200 de filme din 53 de țări vor putea fi vizionate anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), al cărui invitat special este actorul francez Alain Delon, ce vizitează pentru prima dată România și care va primi Premiul pentru întreaga carieră, au informat marți organizatorii.
Președintele TIFF, regizorul Tudor Giurgiu, a declarat, într-o conferință de presă, că anul acesta este pentru prima dată când festivalul, aflat la a XVI-a ediție, include un program destinat profesioniștilor de film din cinematografie, informează Agerpres.
‘Este pentru prima dată când TIFF își propune să includă în cadrul lui un foarte ambițios program destinat profesioniștilor de film din cinematografie. Vor veni din toată lumea aproape triplu numărul față de anii trecuți de producători, de regizori, în special din zona Europei, oameni care caută să investească în proiecte noi de film, oameni interesați de business-ul de film. Cred că este pentru prima dată când TIFF ajunge să aibă o amprentă importantă nu doar la nivelul descoperirii de cineaști tineri, devine un player foarte activ în stimularea coproducțiilor cinematografice din Europa. Este pentru prima dată când Consiliul Europei, prin Fondul Eurimage, de stimulare a coproducțiilor, include TIFF-ul în …. cred că suntem doar zece festivaluri din Europa în care se acordă premii importante pentru stimularea coproducțiilor’, a declarat Tudor Giurgiu.
El a apreciat că TIFF 2017 are un număr impresionant de invitați străini, care vin în special pentru Zilele Filmului Românesc și pentru programul Trasilvania Pitch Stop, în cadrul căruia regizori tineri, aflați la primul sau al doilea lung-metraj din carieră pot găsi sprijin financiar pentru proiectele lor.
Dintre actorii români, echipa TIFF a ales să o celebreze, în acest an, pe actrița Tora Vasilescu, care va fi distinsă cu Premiul de excelență pentru merite deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei noastre. Premiul va fi acordat la Gala de închidere, care va avea loc pe 10 iunie.
De asemenea, sir Derek Jacobi, actor britanic cunoscut din filemele Little Dorrit (1983), The Gladiator (2000) sau The King’s Speech (2010), va participa, în cadrul TIFF la premiera filmului Povestea iubirii, alături de regizorul roman Radu Mihăileanu. O întâlnire după un deceniu va avea loc și între actorul Armand Assante și actorul Răzvan Vasilescu, care au jucat, acum 10 ani, în California Dreamin, și care revin la TIFF pentru proiecția filmului The Wanderers, regizat de Dragoș Buliga, în care joacă, din nou, împreună.