PNL și USR duc legea executării pedepselor la CCR

0

27 de deputaţi USR şi 24 de la PNL au semnat o sesizare de neconstituţionalitate a proiectul de lege de modificare a Legii executării pedepselor, invocând faptul că nu a fost respectat principiul bicameralismului şi că reprezintă o graţiere mascată.

Semnatarii sesizării susţin că principiul bicameralismului a fost încălcat pentru că proiectul a fost substanţial modificat faţă de forma primită de la Senat, prin adoptarea a 43 de amendamente.

De asemenea este invocată încălcarea principiului securităţii juridie deoarec definirea condiţiilor necorespuzătoare de detenţie este contradictori în interiorul legii. ”Mai mult, standardele impuse prin una din cele două definiţii din proiectul de lege sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa CEDO. De exemplu, simpla existenţa a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare”, se arată într-un comunicat al USR.

În al treilea, proiectul ar încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii întrucât este instituită posibilitatea cumpărării de zile de pedeapsă, fapt ce avantajează deţinuţii mai înstăriţi.

„USR consideră că actuala putere se foloseşte în cel mai pervers mod de situţia disperată a unora dintre deţinuţii din închisorile româneşti, fără a avea niciun interes real pentru rezolvarea problemelor semnalate de CEDO, cu unicul scop de a salva din puşcării membrii de partid şi clientela politică. De fapt, majoritatea proiectelor care se bucură de atenţia nedisimulată a parlamentarilor PSD şi ALDE au ca obiect fie o graţiere, fie o amnistie, unele mascate tehnic, iar altele promovate în dispreţul românilor. Problemele reale ale României aşteaptă la coadă”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri, proiectul care prevede că deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie, faţă de cele trei propuse de Guvern.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.