Încep audierile în comisia privind alegerile din 2009

0

Preşedintele comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a anunţat, miercuri, că printre persoanele care vor fi chemate la audieri, săptămâna viitoare, se numără Dan Andronic, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru şi directorul STS, Marcel Opriş, urmând ca pe viitor să fie invitaţi să dea explicaţii inclusiv Traian Băsescu, Gabriel Oprea şi persoanele care au participat la cina organizată de acesta în seara scrutinului din 2009.

„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi pirmul invitat va fi domnul Dan Andronic, pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public”, a afirmat Mihai Fifor.

El a mai spus că vor mai fi chemaţi la audieri fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc.

„Pentru a putea să conturăm un cadru al documentelor care au fost atunci emise, o să invităm la lucrările comisiei preşedinta AEP din acel moment, doamna Ana Maria Pătru, însoţită de vicepreşedinţii AEP. Marţi lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00, am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a explicat senatorul PSD, scrie News.ro.

În cursul zilei de miercuri vor fi audiaţi, printre alţii, directorul STS, Marcel Opriş, şi Vasile Blaga, care a fost ministru de Interne la vremea alegerilor prezidenţiale din 2009.

„Miercuri, de la 9.00 la 14.00, şi vom invita ministrul de Interne de la vremea respectivă, domnul Vasile Blaga, însoţit de cei doi secretari de stat din momentul acela, pe ordine publică era domnul chestor Marian Tutilescu, iar pe partea de prefecturi implicat în organizarea campaniei electorale, domnul Mihai Capră. Şi, totodată, vom solicita prezenţa la comisie a STS prin domnul general Marcel Opriş”, a completat preşedintele comisiei de anchetă.

Mihai Fifor a susţinut că „toţi cei care au fost implicaţi în evenimentele din 2009 vor fi invitaţi să apară în faţa comisiei”, urmând să fie chemat şi Gabriel Oprea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.