O nouă zi de proteste a angajaților de la Finanțe

Angajaţii din finanţe protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în Craiova, Iaşi, Timişoara, Galaţi şi Braşov, urmând să se alăture angajaţi din alte judeţe, pe fondul nemulţumirii legate de proiectul legii salarizării, potrivit unui comunicat al Sed Lex.

„Ne cerem scuze contribuabililor pentru situaţia neplăcută din cadrul administraţiilor judeţene ale finanţelor publice”, se precizează în comunicatul emis.

Angajaţii sunt nemulţumiţi de actualul proiect al legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, care duce la tăieri de salarii.

Miercuri, liderii sindicatelor din finanţele publice se întâlnesc cu premierul Grindeanu, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan şi cu preşedintele ANAF, Bogdan Stan.

Preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, le-a solicitat marţi directorilor din direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în cadrul unei videoconferinţe, să asigure o bună funcţionare a activităţii instituţiei în relaţia cu contribuabilii, pe fondul protestului din ultimele zile.

Aproximativ 15.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice din regiunile Craiova, Iaşi, Timişoara, Galaţi, Braşov, Cluj şi Ploieşti au protestat, marţi şi aproape 22.000 de angajaţi din finanţe au protestat au protestat, luni, în ţară, 1.000 de oameni protestând în Bucureşti, în faţa Ministerului Finanţelor Publice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.