Băsescu îl dă în judecată pe Ponta

0

Traian Băsescu a anunțat, luni seara, că îl va da în judecată pe Victor Ponta! Invitat la B1 TV, fostul președinte a comentat declarațiile lui Victor Ponta despre arhiva SIPA și a spus că-l va da în judecată, făcute în exclusivitate la România TV.

Scandalul privind arhiva SIPA capătă noi proporții. Traian Băsescu a anunțat în direct în emisiunea Dosar de Politician de pe B1TV că îl va da în judecată pe Victor Ponta pentru afirmații acestuia că s-a folosit de arhiva serviciului.

„PSD a rămas cu frustări grele, sigur că și Ponta este unul din marii frustrați ai PSD-ului, pentru că 10 ani nu m-au putut încovoia, oricum au vrut, oricum au dat-o. Au făcut comisii de anchetă, au făcut suspendări, au făcut de toate.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri seară că nu a văzut niciodată un dosar al SIPA sau al vreunui serviciu secret și că nici Monica Macovei, fost ministru al Justiției, nu a venit cu vreun raport la el.

„Nu am văzut niciodată un dosar al SIPA sau al vreunui serviciu secret, dar pot fi anchete și șefii de servicii pot fi întrebați (…). Monica Macovei nu are nicio legătură, nu a venit cu niciun raport la mine. Dacă ar fi venit Monica Macovei, prin absurd, cu un astfel de dosar la mine, cred că își înceta mandatul de ministru pe loc. Zece ani cât am fost președinte nu a venit un șef de serviciu cu un dosar din arhiva serviciilor secrete să spună: am un dosar despre cutare care vă e dușman”, a afirmat Băsescu într-o emisiune la B1TV.

În opinia sa, soluția pentru arhiva SIPA este o comisie formată din opt judecători recunoscuți ca fiind „integri”, care să se uite în toată arhiva și să selecteze dosarele.

„Judecătoarele să vadă, să citească și să vadă ce e compromițător și ce nu. Orice altă soluție, după părerea mea, va arunca justiția în aer, oricare din variante. Știu că e neplăcut pentru un judecător să-i spui: stai șase luni — opt luni într-o arhivă, dar dacă vor să-și apere sistemul, cred că asta este singura soluție, iar opt judecătoare ar putea spune: Domnule Lazăr, te-am găsit rău tare, poate te întorci la Sibiu, acasă”, a susținut Băsescu.

Am să îi dau o veste proastă lui Victor Ponta. Îl dau în judecată pentru afirmații. Am și cerut înregistrarea. Va răspunde pentru astfel de afirmații grave că un președinte ar folosi o arhivă a unui serviciu secret în bătălia politică, în rezolvarea unor interese și așa mai departe.

Și aici probabil vor putea veni martori din toate serviciile că n-am făcut-o niciodată”, a precizat Traian Băsescu.

Victor Ponta afirmase despre acest scandal că „singura persoană care a avut acces la aceea arhivă și care a folosit-o este Monica Macovei, care pe atunci în 2005-2006, era brațul înarmat al lui Traian Băsescu împotriva adversarilor politici”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.