PNL atacă la CCR noul Regulament al Camerei

0

PNL a depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă modificările din 9 mai aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor, care instituie obligativitatea prezentării în faţa unei comisii de anchetă a tuturor persoanelor chemate şi care permit forului să desfăşoare anchete în paralel cu investigaţiile judiciare pe acelaşi subiect.

PNL contestă, în sesizare, ambele modificări aduse Regulamentului, atât în ceea ce priveşte prezenţa la comisii, cât şi în ceea ce priveşte abrogarea interdicţiei referitoare la anchetele parlamentare paralele cu cele judiciare.

În cazul abrogării interdicţiei privind suprapunerea anchetelor, liberalii acuză că este încălcată separaţia puterilor în stat.

„Suntem în situaţia în care, prin ancheta parlamentară, care reprezintă o activitate cu profund caracter politic, poate fi influenţată administrarea probelor în cadrul unei anchete judiciare. Rezultă, din această modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, că activitatea puterii legislative poate influenţa, în orice moment, activitatea puterii judecătoreşti”, se arată în sesizare, PNL invocând o decizie în acest sens a CCR din 2012 care arată că Ministerul Public nu este o instituţie aflată sub control parlamentar, transmite News.ro.

Liberalii acuză că textul abrogat constituia „o garanţie legală a respectării principiului separaţiei puterilor în stat”,

În privinţa instituirii obligativităţii prezenţei la audieri a tuturor persoanelor, sub riscul unor sancţiuni în caz contrar, PNL acuză că Parlamentul se suprapune unor organe judiciare.

„Normele legale instituite pentru înfăptuirea justiţiei sunt norme imperative, care asigură autorităţii judecătoreşti mecanismele statale necesare realizării actului de justiţie. Aceste norme sunt de strictă interpretare şi nu pot fi translatate, spre aplicare, altei puteri a statului deoarece ar conduce la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat”, se arată în sesizare.

Şi în acest caz PNL invocă o decizie anterioară a Curţii, din 2009.

Deputaţii au adoptat marţi, cu 171 voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât persoanele care sunt citate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.