Rusia militarizează puternic Crimeea

0

Rusia a început crearea unui batalion de asalt de trupe aeropurtate, care ar trebui să devină operațional la 1 decembrie, în cadrul Diviziei aeropurtate 7, care are baza permanentă lângă Novorossiisk, sudul Rusiei, relatează joi agenția de presă TASS.

„La decizia colegiului Ministerului Apărării (rus), un batalion de asalt de trupe aeropurtate în cadrul Diviziei 7 urmează să devină operațional în jurul datei de 1 decembrie. Batalionul va staționa în apropiere de orașul Feodosia, în partea de est a peninsulei” Crimeea, a declarat joi agenției ruse de presă citate generalul Vladimir Șamanov, președintele Comisiei pentru apărare din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), potrivit Agerpres.

Către sfârșitul anului 2019, a adăugat el, pe baza acestui batalion în Crimeea urmează să fie creat Regimentul 97 de asalt, al treilea ca parte componentă a Diviziei 7 vânători de munte.

Președintele rus Vladimir Putin a început miercuri o serie de întâlniri tradiționale cu șefii armatei și responsabilii complexului industrial militar, cu scopul de a pregăti un nou program federal de modernizare a armatei până în 2020 și a cărui elaborare a început deja.

Putin a declarat că Rusia a început deja să-și reechipeze trupele, ținând cont de necesitatea de a consolida apărarea teritoriilor arctice și a frontierelor vestice ale țării, precum și de rezultatele operațiunii aeriene desfășurată de Moscova în Siria, conform RIA Novosti.

„Armata a primit peste 5.600 de arme ultramoderne și aproximativ 3.000 de echipamente renovate sau modernizate. Aceasta a permis ca rata de echipamente moderne să crească până la 58% în cadrul armatei’, a declarat șeful statului rus, stabilind obiectivul ca această rată să crească până la 62% în 2017.

Pentru joi, președintele rus are programată o întâlnire cu unii comandanți militari la Soci, într-un format inițiat de Kremlin în 2013.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.