Record de interceptări în orașul Săveni

În urmă cu câteva zile, avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, scria pe blogul său că numai în ultimii cinci ani, în România au fost ascultaţi peste 300.000 de oameni. Zi de zi, fiecare convorbire a ajuns la urechile celor care ascultau.

Iar pentru a face dovada, avocatul a prezentat şi răspunsul pe care l-a primit de la instanţele din ţară. Aşa a ajuns la concluzia că sunt instanţe unde toate cererile de interceptare au fost acceptate de magistraţi.

Una dintre instanţe este cea din oraşul Săveni, judeţul Botoşani. Într-o localitate cu 5.500 de oameni, procurorii au cerut, în ultimii cinci ani, 259 de mandate de ascultare. Şi tot atâtea au primit. Iar avocatul se întreba retoric…„Pe cine o fi ascultat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în 259 de dosare? Pe cine? Există 250 de dosare la acel parchet? Mă tot întreb”, a spus Radu Chiriţă, conform Mediafax.

Am încercat să aflăm exact care este situaţia. Aşa că am sunat la primarul localităţii, Petru Relu Târzioru. La început, reticent, edilul spune că a mai dat ”declaraţii”, însă ”oamenii îşi fac datoria”, fiindcă ”e zonă de frontieră” şi nu îl interesează subiectul.

Apoi, brusc, edilul îşi aminteşte că nu a auzit în ultimii zece ani să se facă ”o captură de 100 – 200 de pachete de ţigări” şi nu i se pare normal ceea ce se întâmplă.

”E o presiune care se creează asupra fiecărui cetăţean, atât timp cât nu au ieşit la iveală dosare. Atât timp cât nu e un dosar, eu nu înţeleg cum se poate să mergem într-o direcţie atât de represivă să zic aşa şi un Big Brother care îţi suflă în ceafă şi poate, poate, a greşit cineva”, susţine Târzioru.

Primarul spune că zona în care trăieşte este săracă, iar principalul obiect de activitate este industria uşoară, de unde oamenii obţin venituri foarte mici, tocmai de aceea nu ştie dacă ”Parchetul se referă numai la oraşul Săveni şi nu şi la localităţile din împrejurimi”.

”Ca oraş, Săveni, vă daţi seama, 7.000 şi ceva de locuitori, 1.500 sunt plecaţi şi am 2.000 de elevi în oraş, plus pensionari, tot ce înseamnă popor activ e ascultat. Păi ce e asta?”.

Şi cum se încadrează în populaţia activă, primarul Târzioru crede că telefonul său este ascultat ”o mie la sută”, însă nu îşi face probleme şi susţine că vorbeşte ”numai picanterii” pentru a face ”deliciul presei”.

”Mai oficial sau mai neoficial eu cred că toată lumea ştie şi se simte. Asta este starea de spirit pe care o trăim, toată lumea e ascultată, tuturor le e frică să trăiască şi când vă gândiţi că, cu ceva timp în urmă, toată lumea era împăcată, iar acum nu pot nici măcar legal să lucrez din cauza acestor restricţii, a goanei de a fi noi mai catolici decât ceilalţi, probabil că suntem un joc de-a şoarecele şi pisica pentru cei din vestul Europei pentru că aţi văzut şi la fonduri europene, la orice schemă de finanţare europenii vin cu nişte condiţii mai uşoare, noi le facem super restrictive şi greu accesibile, de acolo şi lipsa de absorbţie şi altele”, a mai adăugat Târzioru.

Totuşi, de unde numărul mare de mandate de interceptare? Primarul ales în ultimii nouă ani să conducă Săveniul crede că e un ”exces de zel al unui procuror” sau din cauza că oraşul se află aproape de frontieră şi s-a impus acest lucru. Târzioru evită să-şi continue, apoi, ideea, şi susţine că în acest fel îşi face deservicii, iar orice declaraţie atrage asupra lui ”o forţă negativă mai mare decât cea care există deja”.

”Ar fi multe de zis, dar nu vreau să mă transform în Gigi Becali”, îşi scurtează ideea.

Spre finalul discuţiei primarul devine mai categoric privind situaţia interceptărilor din oraşul său: ”Atât timp cât nu am văzut un dosar spectaculos în zonă, atât timp cât n-am văzut o reţinere pentru droguri, pentru ţigări, pentru trafic, deci, chiar nu ştiu, sunt contrariat, aşa, prin zona liniştită. Factorul infracţional la noi deja e într-o mare scădere, nu sunt infracţiuni constatate. În ultimii ani, se poate vedea o statistică la poliţie şi la toate, asta e ţara în care trăim”, spune edilul, care se grăbeşte să termine conversaţia, dar nu înainte de a trage concluzia că în România condiţiile ”sunt aşa cum sunt” şi că şi el are ”un dosar”.