Geoană laudă comisia privind alegerile din 2009

Share:

Rezultatele alegerilor din 2009 arată că este vorba despre o încercare de perpetuare a unui sistem de forță, de șantaj, a afirmat marți fostul candidat la prezidențialele din acel an, Mircea Geoană, în fața comisiei parlamentare de anchetă.

Geoană a calificat comisia parlamentară de anchetă ca fiind „un act de igienă democratică”.

„Am răspuns cu promptitudine invitației și solicitării dumneavoastră. Sunt conștient de constrângerile și obligațiile care revin oricărui cetățean care este chemat în fața Parlamentului pentru a clarifica adevărul și întregul adevăr care stă la dispoziția fiecăruia dintre noi, în speță în calitatea mea de protagonist — unul din protagoniștii alegerilor din 2009. Este regretabil că au trebuit sa treacă atât de mulți ani ca un astfel de demers să fie făcut. (…) Au trebuit să apară elemente circumstanțiale recente pentru a declanșa acest mecanism democratic. Consider că această comisie reprezintă mai mult decât un simplu gest politic sau de reparație istorică. Dincolo de persoane sau de politică, cred că este un act de igienă democratică și o investiție într-un viitor mai bun pentru România și pentru români”, a afirmat Mircea Geoană.

Potrivit acestuia, „este evident că unul din virușii mai vechi” ai societății românești reconfirmă „dictonul mai vechi” — că puterea absolută corupe absolut — s-a aplicat din păcate și în 2009, acesta fiind un risc și pentru viitor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.