Nivelul de alertă teroristă din Marea Britanie, întărit!
Nivelul de alertă teroristă din Marea Britanie a fost întărit și trece de la „grav” la „critic”, iar armata va veni în sprijinul poliției, a anunțat marți premierul Theresa May după atentatul de la Manchester, scrie AFP.
„Nu putem ignora posibilitatea ca un grup mai larg de indivizi să aibă legături cu atentatul de la Manchester”, a subliniat Theresa May, după atentatul care a făcut luni seară 22 de morți, printre care copii și adolescenți, la finalul unui concert de muzică pop.
Poliția britanică a anunțat marți, ca urmare a atacului terorist comis luni seară la Manchester, revizuirea protocoalelor de securitate în acest oraș, precum și la Londra și în alte orașe mari, o atenție deosebită urmând să fie acordată zonelor unde se desfășoară evenimente, relatează agenția DPA.
‘Operațiunea Hercules, care presupune desfășurarea unor dispozitive armate la vedere, fixe și mobile, va fi implementată pentru a proteja capitala’, a anunțat poliția londoneză. ‘Obiectivul este de a face din Londra un mediu cât mai ostil pentru orice atacator potențial’, iar desfășurarea dispozitivelor de securitate ‘va fi schimbată continuu pentru a fi cât mai eficientă și impredictibilă’, se explică într-o notă a poliției capitalei britanice.
‘Aceasta înseamnă că în zilele următoare, atunci când veți merge la un eveniment muzical, la cumpărături, la muncă sau când o să vă îndreptați către evenimente sportive fantastice veți vedea mai mulți ofițeri, inclusiv înarmați’, explică Jane Connors, comandantul noului dispozitiv de protecție al capitalei britanice.
Multe țări au anunțat sporirea măsurilor de securitate în zonele unde se desfășoară evenimente culturale sau sportive, dar experții atrag atenția că astfel de măsuri au o utilitate redusă în prevenirea unor atentate comise de indivizi izolați, consemnează agenția Reuters.
Acest atac comis la un concert amintește de atacurile coordonate executate în noiembrie 2015 de militanți islamiști la Paris. De atunci, Franța trăiește sub starea de urgență și mii de soldați patrulează pe străzi împreună cu poliția pentru a proteja obiectivele turistice, clădirile publice și spațiile aglomerate unde au loc diferite evenimente. Ceea ce nu a împiedicat însă atacul comis ulterior la Nisa de către un terorist ‘lup solitar’ care a pătruns cu camionul în mulțime.
‘Orice s-ar face — și în cazul acestui atac (de la Manchester) să avem în vedere că serviciile de informații britanice sunt considerate printre cele mai bune din lume — asemenea incidente nu vor putea fi prevenite’, subliniază Jean-Charles Brisard, președintele Centrului francez pentru analiza terorismului. ‘Poți crea un perimetru de securitate, să adaugi porți de control și oricâte controale dorești, dar acestea nu vor opri un individ să acționeze pe cont propriu dacă nu este prins dinainte’, explică el.
La rândul său, Thierry Teodori, administrator al unei mari săli de concerte din orașul francez Lyon, crede că ‘trebuie să acceptăm ideea că ne vom lupta cu terorismul timp de o generație’.