Trump se întâlnește cu papa Francisc, la Roma

Președintele american, Donald Trump, a ajuns marți seară la Roma, prima sa etapă europeană după instalarea la Casa Albă, pentru o întâlnire miercuri dimineață cu papa Francisc, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Este a treia etapă a unui turneu care a mai inclus Arabia Saudită, Israelul și teritoriile palestiniene și care va continua la Bruxelles, pentru summitul NATO, și în Sicilia, unde va asista la summitul G7, la Taormina.

Avionul prezidențial Air Force One a aterizat marți la ora locală 18.26 (16.26 GMT) pe aeroportul Fiumicino din Roma, unde au fost luate importante măsuri de securitate.

Miercuri, președintele american urmează să se întâlnească la Vatican la orele 08.30 (06.30 GMT) cu papa Francisc cu care disensiunile par numeroase: piedicile în calea imigrației, liberalismul economic, vânzările de arme, pedeapsa cu moartea.

Dar cei doi lideri ar putea să se concentreze asupra punctelor comune, ca lupta intransigentă împotriva avortului.

După această întâlnire, perechea prezidențială americană va avea privilegiul unei vizite private a Capelei Sixtine și a celebrei bazilici, capodoperă a lui Michelangelo și Bernini.

Ulterior, Donald Trump se va întâlni cu președintele și șeful guvernului italian la Palatul Quirinale, în timp ce soția sa, Melania, le va face o vizită copiilor bolnavi de la spitalul Bambino Gesu, iar fiica și consiliera sa Ivanka va merge la comunitatea catolică Sant’Egidio, în centrul Romei, pentru a discuta despre lupta împotriva traficului de migranți.

Avionul Air Force One va decola miercuri după orele prânzului spre Bruxelles, unde președintele american urmează să aibă întâlniri cu regele Belgiei și cu premierul acestei țări, iar joi cu responsabilii europeni și omologii săi din NATO.

Vineri și sâmbătă, Donald Trump se va afla din nou în Italia pentru a participa la summitul G7 la Taormina, în Sicilia.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.