Constantin Niță, patru ani de închisoare

0

Constantin Niță, fostul ministru al Energiei, a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Instanța a mai decis confiscarea de la Constantin Niță a sumei de 303.000 lei, fiind menținut sechestrul asigurător.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut pedeapsă cu executare pentru Constantin Niţă, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, precum şi confiscarea de la acesta a 303.000 de lei şi 30.000 de euro, bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a ajuta firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi.

Suma solicitată nu ar fi fost achitată integral, ci doar două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, susţin anchetatorii.

„Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin”, au mai arătat procurorii.

La termenul din 11 aprilie, când a fost audiat, Constantin Niţă a negat că ar fi luat bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a-şi trafica influenţa, el spunându-le judecătorilor de la instanţa supremă cu „nu are faţă de prost” ca să ajungă să ia o presupusă mită într-un hotel plin de camere de luat vederi şi că patronul UTI Grup l-a „suspectat de prostie” dacă a putut să spună că i-a dat un plic cu bani în hotel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.