Palatul Mogoșoaia, o oază de cultură și istorie
Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. Complexul conţine clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curţii. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.
Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.
Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcţiei nu este cunoscută, dar se ştie că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.
După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, întreaga avere a familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ştefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului şi a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.
Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ţinuse partea ruşilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revoluţiei din 1821 când ultimul urmaş al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Braşov şi clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore în 1832, palatul a rămas moştenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat şi, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia şi a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit şi cavoul familiei în parcul palatului, şi vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soţiei acestuia, Martha.
Cuhnia (bucătăria brâncovenească)
Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupaţiei germane a Bucureştiului şi a sudului României, prinţesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria şi locuind o vreme chiar în palat.
Revenită în ţară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărţile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomaţilor aliaţi, fiind, pentru câteva luni, închiriat legaţiei elveţiene din România. După 6 martie 1945, moşia a fost naţionalizată forţat de guvernul comunist, Martha Bibescu obţinând de la autorităţi declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deţinea. Prinţesa a plecat însă definitiv din ţară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina şi soţului ei, Dimitrie Ghika-Comăneşti.
În 1949, palatul a fost şi el naţionalizat, Valentina şi Dimitrie Ghika-Comăneşti fiind arestaţi. Până în 1957, clădirea a fost devastată şi devalizată, colecţiile de artă fiind furate şi dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secţiei feudale a Muzeului Naţional de Artă, fiind restaurat începând cu 1977.
În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.
Principala clădire a complexului de la Mogoşoaia este Palatul construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe faţadă. Parterul palatului conţine camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniţă cu un tavan format din patru domuri. Faţada dinspre lac este şi ea una aparte cu o logie de inspiraţie veneţiană, cu trei arcade.
Cuhnia (bucătăria brâncovenească) se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire. Turnul porţii străjuieşte intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul porţii, cât şi cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 şi 1930.
Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880 adăposteşte mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale prinţilor Mihai şi George Basarab-Brâncoveanu, aviatori morţi în timpul celui de-al doilea război mondial.
Serele Mogoşoaia au fost construite după 1890, de arhitecţi francezi şi sunt încă folosite pentru cultura florilor şi ca atelier de educaţie plastică pentru copii.
Gheţăria servea la stocarea pe timpul verii a gheţii aduse din lacul Mogoşoaia, aflat în apropiere.
Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porţii. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu şi terminată în 1688, cu puţin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăposteşte mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum şi tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu şi pe cei patru fii ai săi.
Sursa: historia.ro;
