CFR Cluj nu scapă de insolvență

0

CFR Cluj ar fi trebuit să iasă din insolvenţă până la data de 31 mai, pentru a putea participa în cupele europene din sezonul 2018-2019. Decizia luată de instanţă îi obligă însă pe ardeleni să mai aştepte cel puţin doi ani.

CFR Cluj a făcut deja apel la această decizie, iar dosarul va fi judecat de un alt magistrat, la o instanţă superioară în perioada imediat următoare.

Soluţia instanţei din 23 mai:

„Admite excepţia autorităţii de lucru judecat ridicată de instanţă din oficiu. Respinge cererea administratorului judiciar RTZ & Partners SPRL de închidere a procedurii de reorganizare a debitorului FC CFR 1907 CLUJ SA, pentru autoritate de lucru judecat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Stabileşte termen în vederea verificării stadiului procedurii pentru data de 27 iunie 2017, ora 11, sala 102. Pronunţată în şedinţă publică din 23.05.2017”.

În acest context, există posibilitatea ca o serie de fotbalişti importanţi să plece de la CFR Cluj. Şi viitorul antrenorului Vasile Miriuţă este incert.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.