Filmul „The Square” câștigă Palme d’Or

Filmul „The Square” al suedezului Ruben Östlund, a câștigat duminică seară trofeul Palme d’Or la cea de-a 70-a ediție a Festivalului de la Cannes, a anunțat juriul prezidat de regizorul spaniol Pedro Almodovar, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Realizatorul filmului „Snow Therapy” — laureat al Premiului Juriului în 2014 la secțiunea „Un certain regard” — s-a aflat pentru prima oară în competiția oficială.

Ruben Östlund prezintă în noul său film, „The Square” recompensat anul acesta, o privire critică asupra ipocriziilor noastre și un semn de întrebare despre așa-numita „conviețuire” a societăților noastre.

Filmul francez „120 battements par minute” al regizorului Robin Campillo, o frescă a anilor SIDA la Paris, a primit duminică seară Marele premiu la cea de-a 70-a ediție a Festivalului de la Cannes, a anunțat președintele juriului Pedro Almodovar.

„A fost o aventură colectivă (…) Nu suntem atât de mari, frumoși și puternici decât toți împreună”, a spus regizorul la primirea premiului.

Puțin nostalgic și oarecum documentar, filmul prezintă povestea unui militantism desfășurat cu mult înainte de rețelele de socializare având în centrul său tulburătoarea poveste de dragoste dintre Sean, infectat cu SIDA și partenerul său care nu este bolnav, Nathan.

Al treilea film al lui francezului Robin Campillo prezintă miza unui colectiv care încearcă să facă față unei epidemii care a făcut ravagii în comunitatea homosexuală. Este vorba despre moarte, dar și de lupă împotriva indiferenței și a bolii.

Colaborator de lungă dată cu cineastul Laurent Cantet (Palme d’Or 2008 pentru ‘Entre les murs’), Robin Campillo a beneficiat pentru filmul său de sprijinul lui Philippe Mangeot, fost președinte al asociației Act Up de luptă împotriva SIDA (1997-1999), pentru a scrie scenariul.

Lista completă a premiilor:

Palme d’ Or: ‘The Square’, de Ruben Östlund

Marele Premiu al Juriului: ‘120 battements par minute’, de Robin Campillo.

Premiul Special al celei de-a 70-a ediții a Festivalului de la Cannes: Nicole Kidman.

Premiul pentru regie: Sofia Coppola, pentru ‘The Beguiled’.

Premiul pentru interpretare feminină: Diane Kruger, pentru ‘In the Fade’.

Premiul pentru interpretare masculină: Joaquin Phoenix, pentru ‘You Were Never Really Here’.

Premiul Juriului: ‘Loveless’, de Andrei Zviagintsev.

Premiul pentru scenariu ‘ex aequo’: Yorgos Lanthimos, pentru ‘The Killing of a Sacred Deer’, și Lynne Ramsay, pentru ‘You Were Never Really Here’.

Palme d’ Or pentru scurtmetraj: ‘Xiao cheng er Yue’ (‘A Gentle Night’), al regizorului chinez Qiu Yang.

Mențiune specială: ‘Katto’ (‘The Ceiling’), de Teppo Airaksinen.

Camera d’Or: ‘Jeune Femme’, de Léonor Serraille.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.