Legea grațierii, adoptată tacit de senatori

0

Proiectul legii graţierii a fost adoptat tacit în Senat, după ce termenul pentru dezbatere şi adoptare s-a împlinit la data de 23 mai, anunţul fiind citit în plen de vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.

”Pe ordinea de zi avem notă privind adoptarea tacită prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare la data de 23 mai 2017 a unei iniţiative legislative. Este vorba despre proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Iniţiativa legislativă se consideră adoptată prin împlinirea termenului. (…) Urmează să fie transmisă Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi aprobare în calitate de cameră decizională ”, a spus preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda.

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat săptămâna trecută că nu a fost întocmit raport de Comisia juridică asupra Legii graţierii.

”Nu ştiu dacã o lăsăm aşa, dar până în momentul de faţã de la Comsia Juridicã nu am primit raportul. Fără raport nu poate să intre pe ordinea de zi a plenului”, a declarat atunci preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.

Grupul parlamentar al USR ceruse Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marţi, pentru a se evita adoptarea tacită: „Grupul parlamentar USR a solicitat azi( pe 21 mai – n.r.) în Biroul Permanent introducerea pe ordinea de zi astăzi sau mâine a legii, pentru a se evita adoptarea tacită. A fost o lege care s-a discutat foarte mult în Senat şi dorim să fie foarte clar cum votează partidele în această chestiune. Semnalele sunt contradictorii, pentru că chiar domnul Dragnea a spus că s-ar putea ca ea să nu mai fie oportună. Poziţia grupului USR este că grupul USR nu se opune graţierilor, ci graţierii corupţilor”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Proiectul de lege al Guvernului privind graţierea unor pedepse, înregistrat la Senat la 31 ianuarie 2017, fost dezbătut şi amendat semnificativ în Comisia juridică, aceasta acordându-i raport de admitere pe 8 mai.

Plenul Senatului a decis cu 61 de voturi „pentru”, 41 „împotrivă” şi şapte abţineri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, pentru o săptămână, decizia fiind una politică, luată de coaliţia PSD-ALDE, care a susţinut că legea trebuie adoptată în forma Guvernului şi nu în varianta Comisiei juridice.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.