Paul Ichim (EximBank): Firmele românești ar trebui să abordeze cu mai mult curaj proiecte internaționale!

0

 Domeniul energetic are un mare potențial de dezvoltare, iar companiile românești ar trebui să abordeze cu mai mult curaj proiecte internaționale mai ales că pot beneficia de sprijinul EximBank care are deja istoricul unor parteneriate de succes în domeniu și dispune de toate resursele – atât financiare, cât și de produse – pentru a le susține într-un astfel de demers, a spus Paul Ichim, vicepreședinte executiv al EximBank, la gala Romanian Energy Awards 2017, organizată la finele săptămânii trecute de publicaţia The Diplomat-Bucharest.

În cadrul acestui eveniment, care marchează rezultatele excepționale ale companiilor și organizațiilor care au contribuit decisiv la dezvoltarea proiectelor și a climatului de afaceri din domeniul energiei în România, EximBank a primit ”Premiul pentru finanțare energetică”.

”Este încă mare secetă în ceea ce privește companiile românești care investesc sau se implică în proiecte derulate în străinătate deși există firme care au ajuns la maturitate deplină pe piața locală și pot să-și dezvolte business-ul extern. Din punctul nostru de vedere există un potențial extraordinar pe acest palier și cred că exemplul unor companii private din domeniul energetic, care au făcut pionierat și au investit în proiecte din afară având susținerea EximBank, ar trebui urmat de mai mulți antreprenori români. Vedem companii din alte țări care vin în România susținute de ECA (Export Credit Agency) din țara lor – precum Austria – și care  implementează foarte multe proiecte în energie, și, după același model, încurajăm firmele românești să ne abordeze cu mai multă încredere pentru că, din punctul nostru de vedere, au tot sprijinul pe care EximBank îl poate oferi ca orice ECA”, a mai spus Paul Ichim.

Susținerea proiectelor derulate în domeniul energetic reprezintă o prioritate pentru EximBank,  politica băncii pe termen lung fiind orientată spre sprijinirea proiectelor care asigură obţinerea energiei din resurse regenerabile şi a proiectelor de eficienţă energetică derulate cu fonduri nerambursabile.

Banca are experiența multor parteneriate de succes derulate cu societăți din domeniu și își propune să susțină cât mai multe astfel de proiecte. Printre cele mai recente parteneriate amintim acordul încheiat cu Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetic, care a beneficiat din partea EximBank de un plafon de finanțare multiprodus în valoare de 63 milioane de lei, destinat unui proiect pe care compania îl va derula în Egipt, precum și cel încheiat cu Electrogrup, jucător de top din sectorul construcțiilor de infrastructură energetică, de telecomunicații și civilă, care constă în acordarea unui pachet financiar în valoare totală de 11 milioane de euro destinat în special exportului de servicii.

De asemenea, EximBank a emis pentru compania Totalgaz Industrie, unul dintre principalii producători locali de echipamente şi instalaţii pentru extracţia, tratarea, transportul şi distribuţia gazelor naturale, o poliță de asigurare în numele și contul statului român, care protejează societatea împotriva riscului de neplată pentru un volum al exporturilor de peste 2,5 milioane de euro în Ucraina.

EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Banca a dezvoltat și oferă soluţii complexe şi integrate pentru exportatori, sprijinind activitatea de export din faza de producţie, livrare şi până la încasarea contravalorii mărfurilor exportate, prin:

  • FINANȚĂRI care acoperă cheltuielile pentru producerea saulivrarea mărfurilor sau pentru prestarea serviciilor destinate exportului;
  • GARANŢII emise în numele și contul statului roman, care reduc riscurile asociate activității de creditare și facilitează astfel accesul companiilor la finanțare;
  • ASIGURĂRI emise în numele și contul statului român care protejează încasările exportatorilor împotriva riscurilor asociate partenerilor externi și a riscurilor asociate țării de destinație;
  • FACTORING;
  • SOLUȚII DE TRADE FINANCE adaptate specificului fiecărei companii – Acreditivul documentar; Scrisoare de garanție bancară; Incasso; Ordinul de plată documentar;
  • INFORMAŢII COMERCIALE DESPRE PARTENERII DE AFACERI.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.