Urșii închid Cetatea Poenari
Cetatea Poenari a fost închisă, după ce mai mulți copii au văzut în apropiere o ursoaică cu pui. Obiectivul turistic este unul dintre cele mai vizitate din județul Argeș, iar acum nu poate fi admirat decât de la distanță.
Obiectivul a fost închis în săptămâna în care s-a organizat „Școala Altfel”. Câteva sute de elevi și turiști străini au bătut degeaba drumul până acolo. Anunțul cu închiderea cetății poate fi văzut doar la baza muntelui.
Zona muntoasă din nordul județului Argeș este frecventată de urși, care coboară în drum să caute hrană.
Cetatea Poenari va putea fi din nou vizitată după ce urșii vor fi alungați din zonă.