Patronatele din transporturi cer promulgarea noii legi a RCA

0

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, COTAR, APULUM și ARTRI – solicită președintelui României promulgarea în cel mai scurt timp a noii legi RCA.

„Patronatele din transporturile rutiere — UNTRR, FORT, APTE 2002, COTAR, APULUM și ARTRI solicită Președintelui României, Klaus Iohannis, promulgarea în cel mai scurt timp a noii legi privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie — legea RCA. Noua lege RCA creează premisele stabilității unei piețe pentru un produs obligatoriu cu important rol social și introduce noțiuni elementare corect fundamentate pentru buna funcționare a pieței, precum tariful de referință, decontarea directă sau limitarea cheltuielilor administrative”, se spune în comunicat.

Conform acestora, noua lege RCA ar trebui să conducă la evitarea pe viitor a situațiilor care au provocat explozia tarifelor RCA, fapt care a determinat plafonarea acestora pe ultimele șase luni.

Potrivit Agerpres, patronatele din transporturile rutiere — UNTRR, FORT, APTE 2002, COTAR, APULUM, ARTRI consideră că președinția României a observat toate disfuncționalitățile pieței RCA din ultimii ani și va lua decizia corectă de a promulga în cel mai scurt timp noua lege RCA în forma adoptată de către Parlament.

Camera Deputaților a adoptat pe 16 mai cu 226 de voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și patru abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Printre cele mai importante modificări aduse de această lege cadrului general de funcționare a pieței asigurărilor obligatorii auto se numără: introducerea conceptului de tarif de referință și formula de calcul a acestuia, definirea categoriei clienților cu risc ridicat, precum și modalitățile prin care aceștia pot fi asigurați, explicitarea mecanismului decontării directe și principiile de aplicare.

Tarifele de referință la RCA au intrat în vigoare în data de 19 mai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.