Salariile brute au crescut cu 30% în ultimii șapte ani

Share:

Salariile brute au crescut cu peste 30% în România, din anul 2010 și până în prezent, iar în Europa Centrală și de Est (ECE), deficitul de forță de muncă și creșterea costurilor cu forța de muncă reprezintă motive de îngrijorare pentru companii, se arată într-o analiză realizată de Coface remisă, marți, Agerpres.

‘Piața de forță de muncă din regiunea Europei Centrale și de Est continuă să se îmbunătățească. Ratele șomajului au scăzut la cel mai mic nivel de până acum, însă cele mai multe economii din ECE înregistrează cifre ale șomajului mai mari decât media UE. Datele arată o îmbunătățire în intervalul ultimilor doi ani, salariile în creștere, inflația scăzută, transformând consumul generat de gospodării, în principalul motor al expansiunii economice. Cele mai multe țări ale ECE au înregistrat o dinamică salarială pozitivă în ultimi ani. Din 2010, salariile brute au crescut cu peste 30% în România și Bulgaria și cu peste 20% în Ungaria și Polonia’, se arată în document.

Potrivit acestuia, în timp ce gospodăriile și activitatea economică globală a regiunii beneficiază de creșteri, companiile au de suferit, deoarece se confruntă cu o forță tot mai mare în negocierea salariilor, fiind constrânse să accepte costuri mai mari de compensare.

‘Cererea internă și externă venită din partea gospodăriilor, rata scăzută a natalității și emigrarea în Europa de Vest, toate au contribuit la deficitul forței de muncă. Un număr din ce în ce mai mare de companii raportează acești factori ca reprezentând o barieră împotriva expansiunii afacerilor. Chiar și companiile care plătesc salariile mai mari se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește angajarea. Posturile vacante sunt deosebit de puține în Republica Cehă și Ungaria. Creșterile salariale depășesc în prezent câștigurile din productivitatea muncii. Din fericire, totuși, costurile regionale ale forței de muncă sunt încă, în medie, de trei ori mai mici decât în țările ECE. Acest decalaj avantajos de care se bucură regiunea în ceea ce privește costurile unitare ale forței de muncă, împreună cu proximitatea sa geografică și culturală, ar trebui să aducă avantaje comerciale competitive. Totodată, aceste beneficii ar putea fi compromise pe termen mediu dacă emigrarea persoanelor tinere și calificate continuă’, menționează sursa citată.

Companiile vor continua să se confrunte cu un deficit al forței de muncă — în particular în ceea ce privește angajații calificați.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.