Firea critică dur Guvernul Grindeanu
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat, duminică, anumiţi membri ai Guvernului Grindeanu, precizând că are o relaţie mai proastă cu Executivul decât pe vremea tehnocraţilor. Edilul a spus că proiectele pentru care a cerut sprijin guvernamental i-u fost respinse sistematic.
„Eu am şi nemulţumirile mele personale ca primar general. Legat de reacţia unora dintre membrii Cabinetului la problemele Bucureştiului. Eu dacă solicit sprijin guvernamental nu o fac pentru mine pentru că nu plec acasă cu acele obiective, eu am un mandat de la bucureşteni şi vreau să îl duc la bun sfârşit cu rezultate. Sunt într-adevăr surprinsă că există o reacţie ori înceată, ori de refuz din partea reprezentanţilor unor ministere care pur şi simplu pun în dificultate Primăria Capitalei” a declarat, duminică seară, Gabriela Firea, la Antena 3.
Primarul general al Capitalei a spus că Executivul, prin anumiţi miniştri, i-a respins rând pe rând proiectele pentru Bucureşti.
„Am solicitat, după ce am făcut o analiză şi în ceea ce priveşte potenţialul finnciar, dar şi de execuţie a lucrărilor, să preluăm în administrare pentru a finaliza centura Capitalei. Răspunsul a fost negativ. Măcar să facă ministerul ce a promis. Am solicitat la Primăria Capitalei, pntru a investi, metroul. În toată lumea civilizată, metroul este parte a transportului local. Dacă ei nu se ocupă, atunci ne ocupăm noi. Nu înţeleg de ce Metrorex ţine cu dinţii ca metroul să rămână la minister, deci la Metrorex, şi nu acolo unde îi este locul, la Primăria Capitalei, pentru a investi”, a declarat edilul.
Gabriela Firea a mai spus că nu este normal ca primarul general al Capitalei să afle de la televizor faptul că în luna iulie se opresc staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera şi a întrebat public de ce mai este directorul Metrorex în funcţie.
„Sub nicio formă nu ne-au consultat şi nu e vorba de consultare cât despre faptul că Primăria Generală, prin RATB, trebuia să preia această sarcină în sensul de a suplimenta autobuzele care să preia călătorii din această zonă. Sunt 200.000 de oameni care fac naveta zilnic în această zonă. (…) Îmi pun şi eu această întrebare. De ce domnul director de la Metrorex este în continuare pe funcţie? Cum să anunţi la televizor o astfel de informaţie şi să nu te gândeşti la cetăţeni care merg pe jos”, a mai spus Firea.
Edilul a mai spus că a solicitat ca toate bazele dezafectate de pe lângă unităţile militare să fie acordate Primăriei Capitalei pentru că doreşte construirea de cămine pentru seniori, locuinţe pentru tineri, locuinţe sociale şi de serviciu şi că nu s-a întâmplat absolut nimic, în condiţiile în care solicitarea a fost făcută acum câteva luni.
„Am cerut de asemenea salba de lacuri pentru a o putea amenaja. Avem fonduri şi o putem amenaja aceste lacuri, aşa cum se întâmplă în toată Europa. Răspunsul a fost din nou negativ. Tot ceea ce Primăria Capitalei solicită Guvernului, cu argumente, şi în scris, se izbeşte de un refuz. Nu ştiu de ce, avem o relaţie mai proastă decât pe vremea tehnoccraţilor”, a mai declarat edilul.
Totodată, Gabriela Firea s-a declarat îngrijorată şi de faptul că premierul Sorin Grindeanu nu se mai consultă cu liderul PSD, Liviu Dragnea, aşa cum se întâmpla la începutul guvernării.
„Privesc şi eu cu atenţie şi îngrijorare faptul că acum câteva zile domnul preşedinte Dragnea a spus că premierul nu se mai consultă cu domnia sa cum o făcea la începutul guvernării, de fapt la momentul la care a preluat mandatul şi că nu se mai întâlnesc atât de des. Motivele pentru car suntem în această siuaţie nu le cunosc, dar mi-aş dori să le ştiu pentru că mă îngrijorează dacă premierul nu mai are timp pentru a se consulta cu preşedintele partidului, având în vedere că este un guvern politic, are şi-a asumat un program de guvenare”, a mai spus primarul general al Capitalei.