Simulări pe programul StartUp Nation
Potențialii beneficiari ai programului StartUp Nation pot face simulări pe aplicația programului de vineri, 9 iunie, până duminică, 11 iunie, exersând practic înscrierea planului de afaceri online, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Ministerul reamintește că programul va deveni activ pe data de 15 iunie, ora 10.00.
„Programul StartUp Nation este cel mai ambițios program de până acum de sprijinire a inițiativei antreprenoriale din România, care a generat un interes uriaș în rândul celor care își doresc să deschidă un business. Suntem in calendarul Programului de guvernare și am gândit arhitectura acestui program într-un mod în care procesul de aplicare este simplu și transparent, astfel încât sa avem un număr cat mai mare de beneficiari. Programul are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naționale și fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maxim 200.000 de lei”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu, informeaza Agerpres.
Înscrierea în Program va fi deschisă public pentru 30 de zile, începând cu data de 15 iunie 2017, timp în care potențialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri.
Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare. Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanțarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă.