Un nou referendum pentru independența Cataloniei

0

Premierul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, a anunțat vineri că va organiza la 1 octombrie un referendum privind independența regiunii din nord-estul Spaniei pe care o conduce, în pofida interdicției pronunțate de justiție, relatează AFP.

„Vreți să fie Catalonia un stat independent sub formă de republică?” — aceasta va fi întrebarea pusă catalanilor, a spus Puigdemont, revendicând „dreptul la un referendum de autodeterminare”.

Puigdemont nu a semnat încă decretul de convocare a referendumului interzis de Curtea Constituțională și care va pune în conflict cu legea toate persoanele care vor participa la organizarea sa.

Guvernul conservator al lui Mariano Rajoiy a asigurat întotdeauna că această consultare interzisă nu va avea loc, lăsând să se înțeleagă că va lua măsuri preventive în acest sens.

„Atâta vreme cât voi fi șef al guvernului, aceasta nu se va întâmpla”, afirmase Rajoy la 27 mai.

Catalanii sunt divizați cu privire la independență: 44,3% îi sunt favorabili, iar 48,5% se opun, potrivit ultimului sondaj al unui institut guvernamental.

Dar ei doresc în majoritate — 73,6% — să poată să se pronunțe prin referendum. Această consultare este susținută dincolo de politicienii separatiști de organizații precum noul partid de stânga „Catalunya en Comu” al primarului Barcelonei, Ada Colau, de lideri de sindicate, șefi de întreprinderi și de clubul de fotbal FC Barcelona.

În 2014, regiunea a încălcat o primă interdicție și a organizat o consultare simbolică a catalanilor: 2,3 milioane de persoane — din 6 milioane de alegători potențiali — au participat atunci la referendum și 8 din 10 s-au pronunțat pentru secesiune.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.