Eveniment — 10 iunie 2017
Iohannis, mesaj după întrevederea cu Trump

Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Facebook după întrevederea avută vineri, la Casa Albă, cu omologul său american Donald Trump.

„A fost o întâlnire grozavă cu preşedintele Donald J. Trump! Împreună am decis să facem parteneriatul strategic mai puternic, mai bun, mai tolerant. Asta va conduce în curând la un schimb economic sporit şi la un comerţ mai bun. Îi mulţumesc preşedintelui Trump pentru sprijinul puternic manifestat faţă de legea şi lupta anticorupţie din România”, se arată în primul mesaj al lui Klaus Iohannis după vizita la Casa Albă.

Preşedintele american Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe preşedintele român Klaus Iohannis. Cei doi au susţinut o declaraţie comună de presă, transmisă în direct de site-ul Casei Albe.

Reamintim că Iohannis a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu liderul SUA, Donald Trump, că toată lumea este îngrijorată de acţiunile Rusiei, dar este nevoie de un dialog care trebuie să ducă la o soluţie fezabilă pentru descurajarea Rusiei.

„Toată lumea este îngrijorată, dar a fi îngrijorat trebuie să te ducă către a fi pregătit. Trebuie să fim foarte clari, foarte deschişi dacă vorbim despre Rusia şi cu Rusia.

În opinia mea, avem nevoie de dialog, dar, pe de altă parte, avem nevoie de ceea ce noi toţi am decis la NATO – o descurajare a Rusiei. Un dialog ar trebui să ducă către o soluţie fezabilă”, a afirmat Klaus Iohhannis, întrebat cât de îngrijoraţi ar trebui să fim pentru ceea ce face Rusia.

Related Articles

Share

About Author

Iulian Badea

(1) Reader Comment

  1. Degeaba! Mulţi din bazinul cu votanţii mai intelectuali ai lui Iohannis au manifestant atâta dispreţ pentru prestaţia de la Trump, încât s-a revigorat complet speranţa PSD că în 2019 va recuceri Cotrocenii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *