Un șofer băut face ravagii în Capitală
Un şofer băut a lovit nu mai puţin de şapte maşini, dintre care trei sunt avariate grav. Accidentul a avut loc în Drumul Taberei, iar la venirea poliţiei, şoferul a refuzat testul pentru alcool.
Un grav accident de circulaţie a avut loc pe strada Valea Argeşului din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Un şofer a reuşit să avarieze şapte maşini, după ce a consumat alcool, s-a urcat băut la volan şi a pierdut controlul volanului. Bărbatul a intrat în plin în maşinile parcate pe trotuar. Trei dintre ele au fost avariate serios.
Potrivit România TV, poliţiştii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să-l testeze pe şofer cu aparatul alcooltest acesta refuzând să coopereze cu oamenii legii. Bărbatul a fost dus la Secţia 25 pentru audieri alegându-se cu dosar penal pentru distrugere.