Cataramă nu poate candida la șefia PNL

0

Comisia de organizare a congresului PNL a invalidat luni candidatura lui Viorel Cataramă la şefia partidului deoarece moţiunea acestuia nu a primit spijinul a cel puţin zece organizaţii, aşa cum prevede statutul formaţiunii. În cursa pentru preşedinţia PNL au rămas Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.

„În urma votului organizat la nivelul filialelor PNL, în cadrul Comitetelor Directoare Judeţene, moţiunile susţine de Ludovic Orban („Partidul Naţional Liberal- Forţa Dreptei”) şi de Cristian Buşoi („PNL – partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată şi puternică!”) au îndeplinit condiţiile statutare pentru a fi supuse dezbaterii şi votului în cadrul Congresului PNL din 17 iunie. Moţiunea susţinută de Viorel Cataramă („Politica naţională – Calea liberală”) nu a întrunit condiţiile statutare pentru a fi spusă dezbaterii şi votului în cadrul Congresului PNL, întrucât nu a fost validată de Comitetele Directoare Judeţene din cel puţin 10 filiale PNL, conform art. 72, alin. 1 din Statutul PNL”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL, potrivit news.ro.

De asemenea, Comisia de Organizare a Congresului PNL a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea susţinerii moţiunilor la lucrările Congresului, primul fiind candidatul Cristian Buşoi, urmat de candidatul Ludovic Orban, fiecare moţiune având alocate câte 60 de minute.

Preşedintele PNL va fi ales sâmbătă, 17 iunie, în cadrul congresului care va fi organizat la Romexpo în prezenţa a 5.000 de delegaţi. Duminică, 18 iunie, vor fi aleşi membrii Biroului Politic Naţional, în cadrul Consiliului Naţional.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.