Ziua Internațională a Fertilității

0

Aproximativ 95% din problemele de fertilitate au rezolvare, a declarat, duminică, medicul specialist în obstretică-ginecologie Andreas Vythoulkas, cu ocazia Zilei Internaționale a Fertilității sărbătorite, duminică, printr-o serie de manifestări în parcul Herăstrău.

„Perioada de vârstă în care obținem maxim material genetic calitativ este între 18 și 22 de ani (…) Ce recomand eu pacientelor mele este ca până la 30 de ani să avem un copil născut deja, pentru că din momentul respectiv, mai ales după 35 de ani, lucrurile încep să devină mai dificile și stresul este mai mare, pentru că ne limitează timpul, se termină rezerva ovariană și după aceea lucrurile sunt chiar foarte dificile”, a spus Andreas Vythoulkas, directorul Asociației pentru Reproducere Umană din România.

El a precizat că 95% dintre cuplurile care au probleme de fertilitate pot fi ajutate, însă este nevoie în primul rând de material genetic bun, atât din partea femeii cât și a bărbatului.

„Rata infertilității este aproximativ de 1 la 5 și statistica este foarte clară. Este foarte important ca acele cupluri care au deja un an de zile de contact neprotejat și nu avem sarcină să apeleze la un medic specialist de infertilitate. (…) Este o chestie comună și se rezolvă. Este păcat să stăm acasă și să nu o rezolvăm”, a mai spus Andreas Vythoulkas.

Asociația pentru Reproducere Umană din România, în parteneriat cu Primăria Capitalei, a organizat duminică, în premieră pentru România, evenimentul „O zi pentru viață”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.