Cristiano Ronaldo riscă cinci ani de închisoare

Procuratura Spaniei a depus oficial o plângere împotriva lui Cristiano Ronaldo, prin care îl acuză pe starul lui Real Madrid de fraudă fiscală, cu un prejudiciu estimat la 14,7 milioane de euro, în perioada 2011-2014.

Cristiano Ronaldo riscă închisoarea. În comunicatul oficial se precizează că Ronaldo a folosit în mod „conştient” şi „voluntar” o „structură economică” formată în 2010 cu scopul de a-şi ascunde veniturile realizate din vânzarea drepturilor de imagine.

Procesul are la bază un raport întocmit de Autoritatea fiscală din Spania ce a ajuns pe masa procurorilor.

Cazul este similar celui în care au fost implicaţi starul argentinian Lionel Messi şi tatăl său, în urma cărora cei doi au primit condamnări de câte 21 de luni de închisoare, cu suspendare.

Conform mai multor publicaţii din Spania, Ronaldo riscă în acest caz o pedeapsă de 5 ani de închisoare, în condiţiile în care în cazul lui Messi frauda a fost „considerabil mai mică” (n.r. 4,1 milioane de euro faţă de 14,7 milioane în cazul lui Ronaldo).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.